Cum se ajunge la Sarmizegetuza Regia

Tags: 

Sarmizegetuza Regia   Vara aceasta am fost la Sarmizegetuza Regia (capitala dacilor). Venind dinspre Novaci-Rânca-Transalpina-Obârşia Lotrului, am căutat cel mai scurt drum de acces, însă m-am lovit de mai multe probleme.

   Prima problemă: harta pe care o aveam la dispoziţie părea că arată un drum forestier dinspre Petrila până la Sarmizegetuza Regia. Nimic mai fals - nu există cale de acces dinspre Petrila.

 

   Am continuat drumul de la Petroşani la Haţeg. În centrul Haţegului am oprit să consult o hartă a zonei turistice - culmea, Sarmizegetuza Regia lipsea ! Am întrebat câţiva localnici, însă nimeni nu a fost în stare să dea vreo explicaţie ! Toţi ridicau din umeri şi mă îndrumau spre Sarmizegetuza Ulpia Traiana (care este între Haţeg şi Oţelu-Roşu). Într-un final, exasperat de neştiinţa oamenilor locului, am decis să merg spre Orăştie (Haţeg-Călan-Simeria-Orăştie), pe drumul "consacrat". Din fericire, la intrarea în Călan am descoperit un indicator către Sarmizegetuza Regia (dinspre Haţeg spre Simeria, pe dreapta). Am urmat drumul, iar după vreo 500 metri (poate 1 km.) am întîlnit un nou indicator, tot spre dreapta. Din acest moment, indicatoarele păreau a se fi înmulţit suficient încât să-mi păstrez optimismul că voi ajunge fără probleme.

   Următoarea problemă: am întâlnit o interesecţie, însă indicatoarele păreau a fi "manipulate" - eu am continuat înainte, deşi ar fi trebuit să fac la stânga, spre Costeşti.

   La un moment dat, am oprit la o poartă să întreb dacă sunt pe drumul cel bun. Doamna de la acea poartă mi-a spus că nu există nicio Sarmizegetuza prin zonă (!!!) şi a încercat să mă îndrume tot spre Ulpia Traiana !

   Ca să nu o mai lungesc prea mult: m-am rătăcit şi am ajuns la o altă destinaţie - Cetatea Piatra Roşie (undeva în sud, dincolo de Cioclovina). Am lăsat maşina şi am pornit-o cu pasul - am urcat circa 30-45 de minute până la destinaţie pe drumul forestier care părea a nu se mai termina. Sfat: este bine să fii încălţat măcar cu pantofi sport (nu recomand sandale sau şlapi).

   După ce m-am odihnit o vreme, am plecat înapoi, iar la interesecţia de mai devreme am cotit dreapta, spre Costeşti. Am ajuns în Costeşti şi, în sfârşit, la poarta de intrare spre zona protejată. Din acest moment, am parcurs 18 km. pe drum pietruit până sus, la Sarmizegetuza Regia.

   În continuare poţi urmări un filmuleţ (preluat de pe Youtube) cu traseul până la situl arheologic şi cu situl arheologic propriu-zis: